Situată la 2,5 km est de satul Murighiol, în punctul cunoscut sub numele de „Bătăraia”, „Geneviz-Kaleh”, „Cetatea” sau „Cetăţuia”, pe şoseaua ce duce de la Tulcea la Dunavăţul de Jos, Cetatea Halmyris a fost descoperită în urmă cu câteva decenii.
Tot aici au fost descoperite, pe data de 15 august 2001, rămășițele preotului Epictet și monahului Astion, martiri ai Halmyrisului din Scythia, prăznuiți la data de 8 iulie.
Cercetările arheologice desfăşurate începând cu anul 1981 au scos la iveală o cetate romană întemeiată într-o zonă cu urme de locuire din secolele VI-V şi IV/III-II/I a.Chr., care a cunoscut mai multe etape în evoluţia sa: fortificaţie romană de pământ (ultimul sfert al sec. I p.Chr.); castrul de piatră – sediu al legiunilor I Italica şi XI Claudia Pia Fidelis şi staţie a flotei Classis Flavia Moesica – începutul sec. II - al treilea sfert al sec. III p.Chr.; cetate romană târzie – al treilea sfert al sec. III - primul sfert al sec. VII p.Chr.
Cetatea romano-bizantină are o formă trapezoidală, cu o suprafaţă de aproximativ 2 ha, cu 15 turnuri, trei porţi şi trei valuri de apărare. Principalele monumente dezvelite şi, în parte, restaurate sunt: Poarta de Nord, Poarta de Nord-Vest, Poarta de vest, Thermae-le, Edificiul nr. 1, Basilica paleocreştină cu cripta martirilor Epictet şi Astion.
Program de vizitare: Marți – Duminică: 8.00 – 16.00; Luni închis
Tarife: Taxă vizitare expoziție: 6 lei/adult; 3 lei/pensionar, preșcolar, elev, student
Ultima modificare la data
Saturday, February 7, 2026